vineri, 30 iulie 2010

Socoteala...


Un britanic a lucrat ca osptar, la un hotel, o viaţă...
Între timp, pe banii lui, al lui fecior a devenit licenţiat, bucurându-se de cercurile înalte ale societăţii...
De taică-su a uitat; bătrânul dormea tot la hotelul unde lucra, până când firul vieţii i s-a rupt...
Moştenitorul a mers să intre în posesia lucrurilor rămase de la bătrân...
Printre ele, un carneţel i-a atras atenţia...
Erau notate acolo toate cheltuielile făcute cu creşterea copilului;
bani tăiaţi de la crema de pantofi pentru a-şi trimite băiatul la film;
bani tăiaţi de la repararea maşinii de călcat pentru a-i lua băiatului o cămaşă...
bani tăiaţi de la ...pentru băiat...;
şi tot aşa...pagini întregi de carneţel, însumând ani de viaţă...
Pentru ce?
Pentru un el ajuns cineva, dar care şi-a lăsat bătrânul să moară sărac...
Ochii moştenitorului s-au umplut de lacrimi, după ce a înţeles sacrificiile făcute de bătrân;
era prea târziu, nu mai putea să-l ajute...
Oare dacă unii dintre copii ar conştientiza ce eforturi au făcut părinţii lor, pentru a-i duce înainte,
i-ar mai trata cu sictir?


8 comentarii:

  1. trufie de cine mi-s eu.. dar in singuratatea creata de propriile atitudini si vorbe.. un biet nimeni..

    RăspundețiȘtergere
  2. Totul este derizoriu astazi, inclusiv viata parintilor in raport cu copii. Daca esti putin mai sensibil la problema asta, se gasesc instantaneu cativa cinici care sa iti spuna ca esti patetic pana la patologic.
    Cinism ieftin, brutal, emanat de secaturi. Pentru noi, o societate profund dizlocata din matricea normala, a ajuns ceva mai mult decat firesc sa-ti scuipi parintii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne ancoram in cotidian si incercam sa urcam pe scara sociala, incercam sa avem suces si sa fim iubiti de oameni pe care uneori nici nu ii cunoastem cu adevarat. Insa uitam sa oferim macar o firmitura din timpul nostru celor care ne iubesc cu adevarat, neconditionat si de-o viata.
    Oricat am da vina pe timp si conjuncturi, viata ne-o facem singuri si avem puterea sa fim atenti cu cei care o merita cu adevarat, parintii nostrii.
    Trista poveste dar cat se poate de actuala.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, e frumos când se întâmplă ca părinții să facă sacrificii și enorme pentru copiii lor. Dar nu puneți etichetă pe părinți. Sunt foarte mulți copii care suferă o viață întreagă, începând de foarte mititei, din cauza nepăsării lor.

    RăspundețiȘtergere
  5. ...vezi...d-aia soacra mea sta cu mine...ca mai tarziu sa nu gasesc vreo nota de plata pe undeva...

    RăspundețiȘtergere
  6. Oare faptul ca multi copii isi uita parintii ii opreste pe acestia sa faca totul pentru binele copiilor?
    Dar exista si reversul: multi parinti isi uita copiii, multi copii isi invata parintii!

    RăspundețiȘtergere
  7. Tindem sa alocam din ce in ce mai putin timp parintilor, avem din ce in ce mai putina rabdare cu ei... Poate consideram ca totul ni se cuvine, ca este firesc si normal ca ei sa se sacrifice pentru noi. Dar uitam un lucru, cred eu, esential: nu putem opri timpul, iar parintii nostri nu intineresc...

    RăspundețiȘtergere